Cum arată culoarul Simonei Halep la US Open 2022! Drum liber spre finală pentru româncă

Cum arată culoarul Simonei Halep la US Open 2022! Drum liber spre finală pentru româncă
  • Publicat:

Simona Halep (favorită 7) are un traseu lejer la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open! Simona, dar și celelalte reprezentante ale României acceptate direct pe tabloul principal și-au aflat joi adversarele.

Simona Halep a anunțat că va forța o calificare în premieră în finala de la US Open, iar românca are toate șansele să își îndeplinească obiectivul.

US Open este singurul dintre cele patru turnee de Grand Slam la care Simona Halep nu a ajuns în finală, însă jucătoarea antrenată de Patrick Mouratoglou poate sparge gheața în 2022!

Cum arată culoarul Simonei Halep la US Open 2022! Drum liber spre finală pentru româncă

Simona Halep va înfrunta adversare accesibile în primele tururi la US Open! Meciuri mai dificile, dar nu infernale, ar trebui să dispute sportiva noastră din optimi încolo. Până în finală, Halep a scăpat de favorita principală Iga Swiatek, dar și de campioana en-titre Emma Răducanu! Dacă favoritele își câștigă meciurile, culoarul Simonei la US Open 2022 arată astfel:

Primul tur – Jucătoare venită din calificări;

Turul doi – Magdalena Frech (Polonia, 104 WTA) sau Rebecca Marino (Canada, 112 WTA);

Turul trei – Jil Teichmann (Elveția, favorită 30);

Optimi – Cori Gauff (SUA, favorită 12) sau Madison Keys (SUA, favorită 20);

Sferturi – Maria Sakkari (Grecia, favorită 3), Beatriz Haddad-Maia (Brazilia, favorită 15) sau Bianca Andreescu (Canada);

Semifinale – Anett Kontaveit (Estonia, favorită 2), Ons Jabeur (Tunisia, favorită 5) sau Serena Williams (SUA);

Finală – Iga Swiatek (Polonia, favorită 1), Paula Badosa (Spania, favorită 4) sau Emma Răducanu (Marea Britanie, favorită 11).

Cu cine joacă celelalte românce în primul tur

Alte patru jucătoare din România vor lua startul la US Open 2022! Irina Begu (34 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA), Gabriela Ruse (102 WTA) și Jaqueline Cristian (76 WTA) și-au aflat și ele adversarele. Ruse, cea care a suferit recent o operație la mână, o va înfrunta pe Daria Saville (Australia, 73 WTA) în runda inaugurală, iar Cîrstea (38 WTA) o va întâlni pe Laura Siegemund (Germania, 216 WTA).

Begu va debuta contra unui cap de serie, Elise Mertens (Belgia, favorită 32), în timp ce Cristian va disputa un meci infernal în primul tur la US Open, contra favoritei numărul 2, Anett Kontaveit (Estonia). Premille puse în joc la US Open 2022 au doborât recordul, organizatorii acordând 60 de milioane de dolari în cele două săptămâni de concurs!

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…